07.04. 2008 Institutul Cultural Român (ICR) din Paris găzduieşte o serie de

poezie

de Nincu Mircea [mircea2005]

2007-11-09  

Îmi bat atâtea ceasuri în pereţi.
Parcă timpul păşeşte prin casă.

Mi-atârnă braţele din umeri secole-n urmă.
Pletele tale cad cât toate cascadele.
Baţi pământul, din copitele nevăzute
în joc, nerăbdătoare…

Ţi-am dăruit pământ ceresc.
Într-o dimineaţă te-am chemat la poartă,
după ce zorii se aprinseseră
în pântecul tău.

Ca în prima zi a creaţiei
am strigat: „Să fie lumină!”
Şi ai oftat ca şi cum te-aş fi răstignit.

Toată lumea te-a auzit.
Îngerii au înnebunit de vaietul tău.
Însă am continuat să tai pădurile
Ca pe nişte prunci. Mă vedeam rege.
Tu nici atunci, nici acum
cum te iubeam nu ai înţeles.

Îţi ascultam lovindu-se mărgelele.
Astfel mi-a înflorit crinul ce mi-l sădisem
În palmă spre a ţi-l dărui dimineaţa.

A fost Eminescu un om religios? (fragment de interviu din anul 1999)

În anul 1999, doamna acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga - cercetător în istoria literaturii şi artei universale şi eminescolog de prestigiu - a fost oaspetele Episcopiei Dunărea de Jos, la invitaţia Prea Sfinţitului Episcop dr. Casian Crăciun, ocazie cu care ne-a acordat un interviu

"Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atât de activă şi atât de plină încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege iar maturitatea le ignoră vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pănă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vârsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat.(...) Bătrâneţea nu este o povară. Pentru mine nu există moarte, există «trecere dincolo».“

august 2004
GÂNDURI CĂTRE TINERI ...citeşte

VEZI LISTA DE LA ADRESA:

http://www.romlit.ro/

VEZI LISTA DE LA ADRESA:

http://www.romlit.ro/

VEZI LISTA DE LA ADRESA:

http://www.romlit.ro/

• "Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gandirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, o data cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de azi, pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu. A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului, si aceea distorsionata, inseamna moartea lenta, dar sigura, a identitatii" (Dan Puric)

"Aceasta limba s-a facut pe câmpiile de lupta, in sfaturile domnesti, in toata viata noastra nationala necontenit miscata. Si nu poate sa existe un instrument de literatura, nu poate sa existe literatura decât aceea care este iesita din intregimea vietii nationale."NICOLAE IORGA

"Sarpele e odios nu pentru ca musca, ci pentru ca se ascunde ca sa muste" NICOLAE IORGA

-------------------------------------2009 - 120 DE ANI DE LA UCIDERE...------------------------------

2009 este anul deşteptării, un an aflat sub semnul Eminescu. Au trecut o sută şi douăzeci de ani de la moartea sa. Pentru prima oară însă, circumstanţele reale ale morţii sale sunt puse în discuţie publică iar conturul activităţii sale politice şi jurnalistice este luat în calcul pentru a desluşi dispariţia sa abruptă. Puţină lume ştie cum a murit Eminescu: lovit în cap în timp ce cânta "Deşteaptă-te române"!

Tendinţa detractorilor este de a-l coborî în planul discutabilului şi al disputabilului. Negaţia şi denigrarea, “demitizarea” şi “prelucrarea” lui Eminescu din ultima perioadă este însă expresia unui alt tip de apetit critic, generat şi coordinat de o grupare descalificată moral dar totodată dominantă, încă, din punct de vedere politic. Eminescu ba nu ar fi fost suficient de creştin ortodox, ba nu ar fi meritat să fie numit poet naţional, ba nu era “politicaly corect”, ba aşa ba pe dincolo. Pe undeva tot răul este spre bine, pozitivarea negativităţii funcţionează şi (mai ales) în “cazul Eminescu”. Punerea sub semnul întrebării a valorii, chiar negaţia şi contestarea lui Eminescu are şi o parte pozitivă deoarece până la urmă îl întăreşte. Critica valorii instituţionalizate este utilă în sine fie şi pentru că astfel are loc testarea trăiniciei scării de valori...citește

- - - - - - - - ACTUALITATEA LUI MIHAI EMINESCU----de Nichifor Crainic - - - - - - -

S-au studiat cu de-amănuntul izvoarele filosofice şi religioase, germane sau brahmanice, din care Eminescu şi-a tras seva amară a unor versuri caracteristice pentru atitudinea lui faţă de lume şi viaţă. Din punctul nostru de vedere, care e desprinderea cât de cât a feţei spirituale din personalitatea marelui poet, aceste izvoare interesează mai puţin. Originale sau însuşite din lecturi, ideile sale ne preocupă în măsura în care ele au devenit convingeri, determinând o fizionomie spirituală. Şi trebuie să mărturisim din capul locului că întreprinderea nu e tocmai uşoară, de vreme ce, mai ales în latura numită filosofică a inspiraţiei sale, întâlnim nepotriviri ce sfărâmă unitatea unei ţinute spirituale.

A fost Eminescu credincios sau necredincios? Iată o întrebare la care oricine poate pregeta să dea un răspuns categoric. Dacă în opera lui am găsi numai urmele lui Schopenhauer, care trec brutal peste crinul credinţei, strivindu-l, am putea spune cu durere că cel mai mare poet român a fost un necredincios. Dar dacă ne-am referi la cele câteva inspiraţii de natură creştină, am afirma cu bucurie că avem a face cu un aderent la credinţa strămoşească. Gândul cercetătorului se află...citește

Marţi, 20 Ianuarie 2009

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce poetului Grigore Vieru, informează Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului l-a decorat post-mortem pe Grigore Vieru "în semn de recunoştinţă şi înaltă apreciere pentru dragostea şi talentul cu care a militat, de-a lungul întregii sale vieţi, prin puterea cuvântului, pentru convieţuirea oamenilor în pace şi înţelegere, rămânând în sufletul tuturor românilor ca un simbol al legăturilor dintre fraţii de aceeaşi limbă".

În 2000, Grigore Vieru a fost decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu"- 150 de ani de la naştere....mai multe

de Nicolae Dabija
de Andrei VARTIC

Ar fi minunat să se editeze în 2007 monografia continuităţii genetice a poporului roman din Basarabia, într-un tiraj de masă, aşa ca să afle şi cetăţenii din cele mai mici cătune miracolul apariţiei în acelaşi moment al poporului roman şi pe Valea Mureşului, şi pe cea a Argeşului, şi a Siretului, şi a Prutului, şi a Nistrului. Altă minune ar fi dacă s-ar publica în Basarabia, iar în tiraj de masă, măcar opera completă a lui Alexandru Hâjdău, Alecu Russo, B. P. Hasdeu, Constantin Stere, Gurie Grosu, Eugen Coşeriu, Antonie Plămădeală, Nistor Vornicescu, Paul Goma, adică a marilor români născuţi în Basarabia care au participat nemijlocit la întregirea neamului românesc… Şi, în fine, minunea minunilor, dar una foarte reală, ar fi să se mute hotarul Uniunii Europene pe hotarul de est al republicii Moldova şi, astfel, să scăpăm şi de urgia comunistă, şi de cea geopolitică, şi de sărăcie şi să redevenim ce suntem de atâta amar de vreme: cetăţeni români şi europeni. Ar fi minunat ca în 2007 sintagma politico-poetică “de la noi şi pân’la noi” să se spulbere prin voinţa colectivă a celor 30 de milioane de români câţi suntem pe acest pământ şi să răsară din acest spulber pace, iubire şi lumină şi pentru martira Basarabie...

Dumneavoastră vă propunem câteva din lucrările sale, iar dânsului îi urăm alte succese frumoase în munca de creaţie!

de Nicolae Dabija

De la noi şi pân’la voi
Ca de-aici şi pân la Lună –
Cad zăpezi şi pică ploi
Ca să fim iar împreună.

De la voi şi pân’la la noi
pe pârâul din grădină
parcă-ar trece un război
care nu se mai termină.

Soarele tăcut răsare
peste-un râu lat ca o mare…
Dintr-o ţară, trei fragmente:
parcă-ar fi trei continente.

Iar la Prut, pe partea stângă,
într-un zid lung – nici o uşă.
Şi-n icoane, stă să plângă
Dumnezeu prins în cătuşă...

Curge-un râu spre nicăiri:
parcă-i drum de răstigniri...
Fratele-şi întreabă sora:
Dar la tine, cât e ora?!

Pe-o moţie patru state,
cerul nu-i de lacrimi ud...
Dar te ştiu, te simp, te-aud –
Eşţi în inima mea, frate...

Pe sub gheaţă, pe sub sloi,
curge Prutul înapoi –
de la noi şi pân’la voiu,
de la voi şi pân’la la noi…

De la noi şi pân’la la noi…

(pentru Sfatul Ţării care la 27 martie 1918 votează Unirea cu România)
de Iurie BOJONCĂ

Azi ninge cu flori de cais
De parcă-nălţimile-au plâns,
Ninge cu parfum de polen,
Ninge efemer şi etern...

Cad petale albe din ram
Ca stele din cer peste neam,
Cad petale dulci şi cuminţi
Ori poate mici ripi de sfinţi.

Din ochi îmi cad lacrimi de dor.
Moldovo, sunt singur şi mor !
Ştiu bine că nu-i salvare
Din neagra înstrăinare.

Acum doar încerc să-ţi treansmit
Cum trăiesc o ninsoare de mit,
Si-ţi scriu cât de mult mi-i greu,
Mă ştie doar Dumnezeu.

Vreau să te fac să te bucuri
De-a inimii tale ruguri,
Dar tu şi azi mai înduri
A trădării cumplite torturi.

Azi ninge cu flori de cais
Precum într-un vechi paradis,
Si nu-i ninsoarea de acasă
O, Basarabie frumoasă !

Ce-ai fost peţită-a câta oară
Si tot rămasă fără Tară.
Nici la munte o cărare,
Nici ieşire către mare...

Azi ninge cu floare de Sus
E un semn că vine Isus
Pe un picior de plai
Pe o gură de rai...

Constantin Noica... "Numa în cuvintele limbii tale se întâmpla sa-ti amintesti de lucruri pe care nu le-ai învatat niciodata, caci orice cuvânt este o uitare si în aproape oricare s-au îngropat întelesuri de care nu mai stii...

Dar daca în orice cuvânt exista o parte de uitare, e vorba de uitarea noastra, si ea devine propria-ne amintire".

PATRIA NOASTRA, ORIUNDE NE-AM AFLA, E LIMBA ROMÂNEASCA

IN CARE AM CRESCUT SI-N CARE

SA NE-AJUTE DUMNEZEU

SA NE PUTEM CRESTE

COPIII...SI, POATE,

NEPOTII.

ASTFEL,

CHIAR SI DINCOLO DE MOARTE,

VOM RAMÂNE PENTRU TOTDEAUNA ...

A C A S A.

Daniela F. Păun

În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

de Diana Barbu

Nichita Stanescu, considerat de cea mai mare parte a criticilor literari cel mai reprezentativ poet pentru generatia anilor '60, s-a nascut la 31 martie 1933, la

Ploiesti. Dupa studii primare si liceale, urmeaza cursurile Facultatii de Filologie de la Universitatea din Bucuresti (1952-1957).

A intrat in presa scrisa fiind corector la revista Gazeta literara (1957-1960), apoi, pana in 1968, redactor la sectia de poezie a aceleiasi reviste conduse de Zaharia Stancu. In 1969 este numit redactor-sef adjunct la revista Luceafarul, fiind alaturi de Gheorghe Tomozei, Fanus Neagu si Adrian Paunescu, iar intre anii 1970 si 1973 este redactor-sef adjunct la revista Romania literara, condusa de Nicolae Breban.

Primele poezii, trei la numar, ii apar, in martie 1957, aproape simultan, in revistele Tribuna din Cluj (nr. 6/17 martie) si Gazeta literara. Trei ani mai tarziu...citeşte

poezie
- încercare de rimă -

de Miriam Cihodariu

2007-11-09  

1) Rătăcesc prin umbre de ciulini
Şi florile li-s eclipsate de spini
Un spirit de os îmi cască pietrele cu dinţi din drum
Şi zumzetul lumii de plastic, beton şi fum
Îmi pulsează în urechi ca oboseala zidurilor
Printre care trec, când mai mult decât să urc, cobor;
Banal, cotidian, prin funigine de metropolă
Închegând treptat, mai strâns, în suflet o necropolă.
Şi-atunci mă rog, rănită de amurg,
Unui la fel de-ndurerat, dar neputincios demiurg:
"Fă să mai tacă încă a zorilor venire!
Ci noaptea umple-o cu-o linişte-n devenire..."

2) Când cyber-space-ul mă-nghite, mai negru,
Mai sufocant decât primordialul haos integru,
Şi pavajele gri, luminile de neon,
Suntele de claxon, stâlpii de beton
Se surpă circular înspre mine,
Deschid din nou, Doamne, rănile spre Tine:
"Fă să mai tacă încă zumzetul de sfere,
Îneacă-l măcar astăzi cu linişti efemere!"

3) Când demiurgul, neputincios în anihilare
A mizeriei, îmi arată o lumină mai mare
Drept consolare, să ştiu că se poate
O parte a nopţii, să fie mai noapte,
Şi-o parte a cerului, să fie mai albastru,
Cu totul plutind în spirala lui Zoroastru.
Vrăjită peste fire de linguriţa de pace,
Îl rog, încă o dată, să simt că totul tace;
Răgazul - şi sublimul - să nu fie trecător,
Mirajul creat să nu fie o proiecţie a propriulu-mi dor.
Faustian, frenetic, tânjind să înghit clipa:
"Fă să mai tacă încă tot ce-mi uscă aripa!"

4) Văzând cum aripile-mi uscate se tot desprind şi cad,
Angoasa-mi creşte, creşte, în zgomotul tot fad.
Chircindu-mă de demonii interiori,
Zbătându-se şi ei încurcaţi în sfori de fiori,
Dezamăgită de Fata Morgana de care S-a servit,
Întorc spatele unui demiurg copleşit
De problemele ce s-au înmulţit odată cu creaţii
Din vise, sânge, lut şi chimice reacţii;
Probleme prea multe, pe care nu le mai poate rezolva,
Decât cu nişte scamatorii ieftine, cumva...
Mă-ntorc spre tine, un muritor, ca şi cum ar fi firesc
Şi te privesc... de-ai şti cum te privesc!
Fără să cred cu-adevărat, fără să sper,
Cu pupilele agitate, ca pe cel din urmă reper;
Nemaivoind să ucid acum decât demonii din mine,
De parcă nici n-ar mai conta restul de întunecime,
Te rog: "Haosu-mi de viaţă tu îl umple,
Fă încă să mai tacă doar vuietu-mi din tâmple!"

Cand holda de seceri taiata fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice 'n picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele'n soare sclipeau matasos
Sa-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Cand painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele Crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Iar painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e fata lui Domnu Cristos.

Si iata potirul la gura te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe Cruce,
Hraneste-ma carne de sfant Dumnezeu.
Ca bobul in spice si mustu'n ciorchine
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu painea de-apururi a neamului meu.

Din curpenul vitei ce'nfasura crama,
Bunica si mama
Au rupt un ciorchine, spunandu-i povestea:
-Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos!

Apoi, cand culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie jucand nestemate,
Ce lasa ca rana siroaie'nspumate,
-Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iata potirul la gura te duce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe Cruce,
Adapa-ma, sange de sfant Dumnezeu.
Ca bobul in spice si mustu'n ciorchine
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri manoase,
Iisuse Cristoase,
E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-Te'n vie si vezi-Te'n grane
Si sangera'n struguri si frange-Te'n pane.
Ca bobul in spice si mustu'n ciorchine
Esti totul in toate si toate prin Tine,
Tu, viata de-apururi a neamului meu.

de Grigore Vieru

La zidirea Soarelui, se stie,
Cerul a muncit o vesnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu.
Domnul cel de pasare maiastra,
Domnul cel de nemurirea noastra-Eminescu.

Suntem în cuvânt si-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu drepate,
De avem sau nu drepate,
Eminescu sa ne judece.

Mi-l fura, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Ma uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu stiam ca dor mi-era de dânsul,
Nu stiam ca doina mi-o furara
Cu stravechea si frumoasa Tara- Eminescu.

Acum am si eu pe lume parte:
Pot îmbratisa maiastra-ti carte,
Stiu ca frate-mi esti si-mi esti parinte,
Acum nimeni nu ma poate minte.
Bine ai venit în casa noastra,
Neamule, tu, floare mea albastra-Eminescu.

Suntem în cuvânt si-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate, Eminescu sa ne judece!